Despre cel ce a fost...

...tătaia al meu (aka Didă) a fost un om bun. Si nu o spun "pentru ca asa se spune"...cine a mai citit vreun rand pe aici, stie. Mămaia ma mai alerga cu sapaliga prin curte...dar el niciodata n-a fost rau cu mine in vreun fel...NICIODATA... O data ma bateam cu Oana si i-am dat un sut undeva aiurea si a lesinat. Altul mi-ar fi dat macar o palma, el mi-a zis sa ma duc sa ma culc. Nici macar nu imi amintesc sa fi tipat vreodata la mine. Nu imi amintesc sa fi vazut vreodata rautate in ochii lui...

...tătaia al meu a fost vacar cand era tanar. Si era un profesionist! Da, da...isi facea treaba mai bine decat "vacarii" cu facultati care ne conduc. Si tot el mi-a recitat, cand eram eu strumf, scrisoarea a III-a a lui Eminescu.

...tătaia al meu era un om puternic...spargea nuci cu dintii. :P Pe bune...

...tătaia al meu stia multe...si m-a invatat ce a putut...acum, cum se intampla intotdeauna, imi pare rau ca nu am stat de vorba mai des...

...tătaia al meu a pacalit moartea...si poate ca nu doar o data...dar era si el om...si oamenii mai si obosesc...odihneasca-se in pace!