Showing posts with label amintiri. Show all posts
Showing posts with label amintiri. Show all posts

Inapoi in timp...


Sunt aici intre peretii astia care ar trebui sa-mi fie straini si as vrea sa imi fie dor...de acasa.
...mi-e doar dor sa fiu copil. Si acum, in timp ce incerc sa scriu...imi vin in minte mii de imagini si cuvinte...
Imi aduc aminte casa veche...cu usa verde...si camera de la mijloc...cu mobila bleu in holul mic...unde intr-un ceainic imi ascundeam bomboanele...si camera de la drum unde nu prea aveam voie sa intram. In casa asta cautam noi "minunatii"...adica orice stralucea. :P Ce fericire cand gaseam cate o brosa rupta...
O data am chemat la noi copiii de pe strada sa sarim in pat...si ne-a prins mami. :)) Dar nu ne-a facut nimic...nu ne batea...ne explica si spera ca am inteles...inca mai spera. :P
Si nu se supara cand tati folosea rujul ei sa imi arate pe oglinda cum se scrie numele meu...nu se supara niciodata pe noi. A facut mereu totul sa ne fie noua bine...sa fim noi fericite...totul...ne-a iertat mereu si a incercat sa nu ne judece niciodata...si sa ne inteleaga...pe toate trei in egala masura. Ce dor imi e de supa ei de rosii...si de sarmalutele cele mai gustoase din lume...si de prajiturile de revelion. :P S-au schimbat multe de cand eram eu copil...dar ea a trecut peste toate...si a ramas la fel...calda si iubitoare si intelegatoare.
Unele momente mi le amintesc ca si cum ar fi fotografii. Ca asta din curtea lu` Nizu...unde, nu stiu de ce, ma jucam cu Oana, sora mea mijlocie. Habar n-am cum am ajuns sa ne jucam tocmai acolo, pentru ca e destul de departe de noi...dar stiu ca avea multa iarba in toata curtea...si ca din cand in cand gaseam minunatii. :P Am in cap o imagine...cu mine si sor`mea in pozitie de avioane, cu bratele intinse in lateral...si desi imaginea e alb-negru, stiu ca puloverul meu era mov cu dungi negre si al ei albastru cu dungi negre. :)
Nu o sa uit niciodata mirosul mainilor tatlui meu...care ne tinea in maini ca in scaunele, cand eram inca destul de mici sa incapem. ;)) Miros de munca si tutun. Acum urasc fumul de tigara...dar inca iubesc mirosul acelor maini. Maini care m-au invatat sa desenez masini...si care m-au ajutat sa imi rezolv problemele la matematica prin desene...maini care imi aratau stelele dupa ce aprindeau focul in curte...maini care nu au fost niciodata rele cu mine.
Pe atunci ajutam si noi in gradina...imi placea sa fac cuburi pentru varza...cu aparatul ala de fier cat mine de mare :)) si imi placea sa ud ardeiul...si sa merg cu mamaia la piata sa le vindem. La piata imi cumparam rebus. :-> Si imi mai placea ca la fiecare sfarsit de an, cand luam premiul I, mamaia imi dadea bani...1000 de lei...d-aia cu Eminescu parca. Imi luam 4 eugenii de ei. :D
O data, cand s-a intors de la piata, ne-a dat cate 300 de lei. Eu voiam sa ii pitesc si nu stiam unde...asa ca i-am ascuns la ea in geanta...logic, nu? O_o A doua zi bineinteles ca nu i-am mai gasit si am crezut ca i-a luat intentionat pentru ca erau ai mei...si am vrut sa ma razbun si sa iau 500 de la ea (stiam unde isi ascunde banii)...dar m-am grabit sa nu ma prinda...si am luat 5000. Si ma duc eu sa le iau pe Georgiana si Cristina sa ne luam ceva bun ca am bani. :-> Dar am zis mai intai sa schimb banii. Si in centru era magazinul lui Cretu (parca)...o baraca...la care vindea Carmen (care acum imi e matusa)...si i-am zis sa imi schimbe si mie bacnota asta de 500...dar e de 5000, zice ea. :| Eh...da...schimb-o! Nu stiu daca isi imagineaza cineva cate gume si bomboane ne-am luat de banii aia...cred ca mestecam 5 odata...erau gume din alea jumate roz, jumate alb, cu surprize cu niste ingerasi. :-? A! Si am luat si suc cu pai, evident. Cand am ajuns acasa...aveam buzunarele pline de dulciuri...si m-am intalnit la poarta cu mamaia. :| Ce era sa fac? Daca ma vedea observa ca am buzunarele pline si isi dadea seama...m-am pus pe vine langa gard si am zis ca ma doare burta. :| A venit si m-a intrebat ce am...eu incercam sa bag dulciurile mai bine in buzunar sa nu le vada...i-am zis ca ma doare burta, dar daca stau asa un pic imi trece. :)) Nu stiu cum de m-a lasat in pace. Pana la urma s-au prins toti ca eu furasem banii...dar in loc sa ma pedepseasca au ras de mine. :| Mi-a fost atat de rusine ca n-am mai pus mana pe ce nu era al meu.
Pe atunci am invatat si sa lucrez cu andrelele :D. Dar nu de la mamaia...ci de la tataia. :D Mamaia o invata pe Oana, tataia pe mine. Si chiar faceam haine la papusi. :D Si tot de la ei am invatat sa lucrez la razboi...faceau ei niste presuri...si am lucrat si eu cu ei...era usor si chiar amuzant. Pana au ridicat de tot casa noua si ne-am putut muta cu totii in ea, am dormit cu ei in casa. Ce bine era iarna, era atat de cald la ei in casa. Si mamaia facea cococi...si cateodata tataia facea porumb pe plita...un fel de floricele...ne cam rupeam dintii in ele...dar oricum trebuia sa ii scoatem pana la urma. :P Si jucam carti...mai ales tabinet. Si tataia ne-a invatat si tantarul. :D Jocul ala cu boabe de porumb si de fasole...ar trebui sa il rog sa ma invete iar...sa nu il mai uit. Si tataia stia Scrisoarea a III-a a lui Eminescu...si el m-a invatat si 3 rugaciuni...poate primele versuri pe care le-am invatat dupa "Tica-tica". M-au invatat tot ce au stiut.
Ce frumos ca am fost 3! Chiar nu tin minte sa ma fi plictisit vreodata in copilarie...cred ca nici nu stiam cuvantul asta pana sa cresc /:). Ne faceam papusi din haine...in marime naturala, deci, de obicei soti sau copii...si ne jucam "de-a draga". Jocul se numea asa pentru ca in timpul lui nu ne spuneam pe nume...ne strigam "draga". De obicei ne jucam asta in timpul sarbatorilor...ne faceam vase din ce gaseam...si ne imparteam teritoriul. La inceput o camera. Cu timpul am avut fiecare camera ei si jocul a devenit si mai interesant. :P Si ziceam ca e sarbatoare si ca impartim... Apoi am descoperit plastilina. :-> Si acum aveam si vase si fructe...si orice voiam noi.
Ce bine era cand dormeam impreuna...eu am mereu pielea rece...Tz (de la Alexandra ;) ) e mereu calda...si imi placea sa o tin de mana...bine, de obicei o luam in brate toata. Era asa scumpica...o mana de om, blonda, cu ochii albastri si pistrui...n-avea cum sa nu iti fie draga. Cu Oana aveam alte treburi. Ne gandeam noi ce o sa facem cand o sa fim mari...si am stabilit ca cel mai bine e sa fie ea stapana in casa, ca e mai vrednica...si eu sa fiu aia care cumpara ulei and stuff... :-??
Si ce mandra sunt de surioarele mele! Pentru ca mi-au demonstrat ca nu am dreptate... :)
Pfff...in cativa ani jocul "de-a draga" nu o sa mai fie doar un joc... Ce mari ne-am facut! :)

Asta cantam cu mami si tati cand plecam cu masina la drumuri mai lungi (n-am gasit-o si p-aia cu chitara mica :P) :



Cantece pentru copii-In padurea cu alune
Asculta mai multe audio Muzica »


CEATA LUI PITIGOI
Asculta mai multe audio Divertisment »

Si va dezvalui o formula dupa care m-a invatat tati planetele in ordine :D :
Miercuri, vineri, post; marti, joi, sambata, unii nebuni postesc.
Simplu, nu? :D

Asa e la batranete!

"Inmormantarea
Mergeam in urma cosciugului...in el era bunica mea...pe langa mine toata lumea plangea si simteam ca trebuie sa plang si eu...asa ca am incercat sa imi aduc aminte ceva frumos despre ea...la inceput nu scapam de imaginea in care ma alerga cu sapaliga prin curte, pana ma urcam in varful prunului aplecat, ma mai injura un pic si ma lasa in pace...si nu scapam nici de cuvintele "Ma`ta e o curva!"...apoi mi-am adus aminte de cum prajea ea puiul in tigaie, cu untura...taiat in bucatzele mici...niciodata de cand am crescut nu am mai mancat carne asa gustos gatita...si am simtit si gustul de cococi... :) si am plans...ea m-a invatat sa cos...din asta imi platesc acum chiria...si tot ea ma ocara cand ii furam materialele pt inmormantare sa cos haine la papusi...de 20 de ani de cand o stiam isi pregatea moartea...ce risipa de timp...in biserica, la sfarsitul slujbei, a fost pentru prima data in viatza cand l-am vazut pe bunicul sarutand-o...si atunci am plans iar...nu moartea ei e adevarata tragedie...adevarata tragedie s-a sfarsit...pe 27 iulie, la 5:14 dimineatza..."
Asta scriam intr-o zi dupa inmormantare...
Saptamana asta am fost acasa. Si am fost pe la tataia...mereu am avut un deosebit respect pentru el. De mica si pana acum, daca m-ar fi intrebat cineva cum e bunicul meu as fi zis inainte de toate ca e un om bun. Cred ca a trecut prin multe si a suferit mult, pentru ca a avut o viata grea. Dar niciodata nu s-a plans. A muncit, a muncit, a muncit. Si acum cand nu mai poate, cand ar trebui sa stea linistit, tot munceste...nu poate sa stea fara. Mai ales de cand a murit bunica mea. Inainte de asta as fi zis ca ar vrea ca ea sa moara...erau ca soarecele si pisica. Tot timpul se certau. Dar cred ca asa se obisnuisera...asta era modul lor de comunicare...nu stiu.
Azi inainte sa plec i-am zis ca in decembrie mai vin acasa, pana in Craciun s-ar putea sa vin chiar, ca trebuie sa imi fac analizele alea gratuite de se fac in luna in care te-ai nascut. Mi-a zis, lucru pe care il stiam, ca pana ii vine randul lui mai e, abia la anu` in iunie. "Daca mai traia mamaie`ta era si randu` ei...acu` in octombrie." Si s-a intristat..."E greu fara ea. Nu greu...foarte greu! Acu` de cand am intrat in casa si pana maine dimineata e cel mai greu, ca n-am si eu cu cine sa mai schimb o vorba...nu mai da nimeni pe la mine." M-am intristat, am plans...e inacceptabil! Cand am ajuns in bucatarie unde ma asteptau toti, pentru ca urma sa plec, au vazut ca plang si m-au intrebat ce am..."-Ce, te-a suparat tataia? -Nu, cum sa ma supere tataia, doar m-a intristat... -Eh, asa e la batranete! zice mami..." Adica asa e normal? Sa fi singur si trist? Sa nu ai cu cine schimba o vorba...??? Si spuneau despre Etienne ca a fost nebun cand a plecat singur spre Pol... Oare nu e mai bine sa mori in nebunia ta facand ceva ce iubesti intr-o singuratate aleasa de tine, decat sa mori asteptand moartea, facand ceva doar sa treaca zilele, simtindu-te parasit de toti? Oare e mai nebun cel care gaseste prieteni intr-un creion si o foaie de hartie intr-un desert de gheata decat cel care se afunda in banalitate si pana la urma in singuratate desi e inconjurat de posibilitati si de oameni, pentru ca "asa e la batranete"? Pretul aventurii, al cunoasterii, al unui trai imprevizibil si poate plin de nelinisti poate fi viata... Dar pretul unei vieti linistite, "in rand cu lumea" pare a fi acest "asa e la batranete" ...
Cred ca data viitoare cand mi se va spune "Dar imbraca-te si tu ca toata lumea!" nu o sa ma mai intristez...

Jocul de-a viitorul...

...vara pe ulita, ne strangeam toti, mai mult fete, la joaca. Imi aduc acum aminte de un joc cu multe patratele, in care, cu betisoare rupte din copaci,pe nisip, scriam (din cate litere stiam sa scriem) culori de ochi, culori de par, nume, descrieri de case, masini, catei si purcei...si jocul asta ne spunea viitorul in functie de cum pica la fiecare randul..."Sotul tau o sa fie brunet si de ziua ta o sa iti dea cadou un machiaj cu multe culori si o sa aveti casa cu etaj si trei copii..." Wow!
Si mami avea trusa de machiaj cu multe culori, care ma fascinau prin nuantele lor, motiv pentru care nu prea indrazneam sa imi bag degetele in el...spre deosebire de Tz, mezina, pe care au gasit-o intr-o zi cu fatza rosie, rosie...in consecinta, mami a trebuit sa isi cumpere un ruj nou. Si mereu imi dorisem ca viitorul meu sot sa fie ca tati: brunet si destept. Casa cu etaj era un vis al oricarei fete de la tara... Noi am fost trei la parinti si a fost frumos. Cred ca am zis asta de sute de ori: am avut o copilarie minunata!
Unele dorinte nu s-au schimbat... Tot brunetii destepti imi plac si tot trei copiii vreau sa am...Andrei, Georgia si inca un baiat al carui nume il las pe tatal lui sa il aleaga. Ha, ha! Dar acum nu cred ca as mai vrea sa am copii cu un tip care imi face cadou o trusa de machiaj colorata, oricat de brunet si destept ar fi el... Iar casa...pare doar un vis acum sa am casa mea...si as fi cea mai fericita daca as avea chiar si o casuta mica, mica, dar a mea!
Unele lucruri nu se schimba niciodata, cele mai multe sunt schimbate radical de evolutia personala, altele sunt dirijate de mediul exterior spre directii diferite fata de cele pe care le gandeam, dar in esenta oamenii raman aceiasi copii si se joaca aceleasi jocuri...folosesc doar alte instrumente. Din pacate, copiii mari, tind sa nu mai impartaseasca visele cu prietenii de joaca...poate pentru ca de prea multe ori le-au fost sterse cu piciorul cuvintele scrijelite cu greu in tarana...

Lumea de sub scara exista...

...sub scara era un spatiu gol lasat pentru o parte din baie... Intr-o zi am luat masa mica de se strangea, o farfurie, o lingura, o furculita si cutitul mare cu maner de lemn si m-am mutat acolo. Era secretul meu (asa credeam). Cand mi se facea foame luam ce apucam din bucatarie si ma duceam la "casuta" de sub scara. Imi imaginam ca am plecat de acasa si am ajuns intr-o padure...cum vazusem eu intr-un episod din desenele animate. Si in padure am gasit o casa mica din lemn, in care mi-am construit din lemne si frunze si funii o masa mica din lemn, cu un scaun mic din lemn si un pat mic in care nu am dormit niciodata; pentru ca niciodata nu m-am imaginat noaptea in padure, ci doar ziua, plimbandu-ma, adunand lemnisoare si facand linguri din lemn...si furculite din crengute de salcie, cum faceau mami si tati cand mergeam la Arges vara. Era liniste si erau multe animalute dragute care se jucau cu mine. Mancam numai fructe adunate de mine si pesti prinsi de mine si beam apa din raul care trecea pe undeva pe aproape...ce bine era, singura...numai eu si copacii si pamantul si apa si cerul...numai eu si Dumnezeu...
Poate ca nimic nu e intamplator...poate totul are cu adevarat un sens...poate imi e scris in gene.
Acum, dupa atatia ani in care mi-am amintit doar foarte vag si trecator de acele clipe din casa nou construita, imi dau seama...Am gasit lumea de sub scara!