"Golem", Gustav Meyrink

"Chiar daca cineva ar tamadui bolnavii prin puterea mainilor, n-as putea sa numesc asta o minune. Abia cand materia inerta - pamantul - e insufletita de spirit si legile naturii sunt infrante, abia atunci se va fi intamplat ceea ce imi doresc eu de cand ma stiu. Mi-a spus tata odata ca-s doua filoane in Cabala: unul magic si celalalt abstract, care nu se imbina. Cel magic poate sa-l absoarba pe cel abstract, dar inversul nicicand si niciodata. Cel magic este un dar. Celalalt ti-l poti insusi prin straduinta, dar numai cu ajutorul unui invatator.
De dar mi-e mie sete. Ce pot sa cuceresc ma lasa rece, nu pretuieste in ochii mei nici cat praful de pe jos. Cand ma gandesc ca s-ar putea sa fiu nevoita, cum spuneam adineaori, sa traiesc, candva, fara minuni, numai la gandul asta simt ca mor."

"-Si oglinda de argint, daca ar avea simtire, ar suferi numai cat timp ai slefui-o. Din clipa cand e neteda si lucie, rasfrange tot ce cade in raza ei, fara sa simta nici durere, nici tulburare.
Si, adauga cu glasul coborat:
- Ferice de omul care poate sa spuna despre sine: iata-ma slefuit."

"Odata, intr-o piata pustie, am vazut un vartej de ziare, hartii haituindu-se cu inversunare intr-o goana nebuna, parca manate de o ura de moarte. Vantul nu-l simteam, eram ferit de zidul unei case. O clipa mai tarziu pareau potolite si, dintr-o data, ca din senin, se repezeau iarasi ca turbate incoace si incolo, cand ghemuite intr-un colt, cand imprastiate zanatec.
Un ziar mare, impaturit, nu se prinsese in joc - turtit pe caldaram, clampanea cand si cand inciudat, parea ca-si pierde rasuflarea si trage aer in el.
Ca in ceata mi-a trecut prin minte: n-om fi si noi, fiintele vii, un soi de zdrente de hartie? Nu cumva vantul sau altceva, cine stie ce, ne mana, nevazut, neinteles incoace si incolo, hotarand ce sa facem si ce nu, cand noi, nestiutori, ne incredem in vointa si zicem ca-i a noastra?"

"Dihorul", Alexandru Papilian

"Omul modern stie sa umble cu metroul, stie sa inmulteasca intre ele numere cu zeci de cifre, stie sa apese pe cateva sute de butoane, stie sa conduca masina si uita sa priveasca muntii. In schimb se duce la mare, unde leneveste toata ziua, danseaza putin, face dragoste in mod excesiv si se intoarce apoi bine dispus la aerul conditionat.
Exista si tipi inadaptabili - astia ma amuza grozav. Sunt in stare sa se extazieze in fata unui fir de buruiana pana la lacrimi. Dupa ce le trece prima emotie, incep sa injure urbanismul pe toate limbile si din toate punctele de vedere, fara sa se gandeasca cum ar fi daca, ajunsi acasa, ar trebui sa se duca sa scoata apa din fantana sau sa taie lemne pe frig din acela uscat, sub zero grade. Astia sunt suparatori numai fiindca nu-si dau seama de desvoltarea necesara a civilizatiei, altfel sunt amuzanti, fiindca sunt draguti in inofensivitatea lor.
Dupa un timp, si unii, si ceilalti ajung sa formeze o masa omogena de functionari, adusi de spate, cu muschii prapaditi si cu o cutie craniana peste masura de mare."