...cum incepe totul cu...ceva...oamenii ii spun inspiratie. Nu-mi dau seama ce e...aceasta inspiratie...dar e ceva instinctual...simt ca vreau.
Urmatorul element al ritualului e sunetul...intre oameni ma face sa dansez...in singuratate e ceea ce face grafitul sa curga din creionul pe care-l tin in mana...
O linie...inca una...si sunt prinsa...nu imi mai pasa decat de umbrele de pe foaie...care prind viata cu fiecare miscare a incheieturii mele...
...si ma incrunt...mult...daca ai gresit un pas, trebuie sa iei dansul de la cap. Si din cand in cand zambesc...
...s-a terminat muzica...caut altceva...repede, pana nu se pierde starea. Ceva vesel...azi nu am nevoie sa fiu trista ca sa desenez. :D
...apoi zambesc mai des...pentru ca la sfarsit sa rad de-a binelea...dulce nebunie!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Posts
1 comments:
Inspiratie.
Nu vine.
Si daca vine nu e de ajuns.
Trebuie sa inveti sa expiri s-o poti simti din nou.
Si eu nu stiu.Nici una nici alta: nici sa inspir nici sa expir.
Am deschis geamurile: degeaba;
nu pot simti decat frigul, deci nivel exterior, deci superficial.
Sa ma deschid pe mine: mi-e frica.
De vertij.
Da, nu rade, DE VERTIJ mi-e frica.
Am simtit cum ceva "frumos" poate avea un ecou in mine.
Deci acest "in mine" ma sperie.
Mi-e frica de o perpetuua cadere.
Atunci?
Atunci las geamurile deschise, tremur si...
Expir.
Post a Comment